Reprezentanţi şi reprezentare

De mai bine de două decenii ne bucurăm de binefacerile democraţiei la un nivel cel puţin teoretic. Una dintre funcţiile democraţiei, ceea de reprezentare a intereselor demos-ului în diferite nivele ale aparatului de stat, este mai mult decât deficitară în anumite situaţii. Unul dintre cele mai bune exemple este reliefat de reprezentarea romilor în instituţiile publice. În numele unei aşa zise discriminări pozitive, ca şi o compensare a presupuselor discriminări la care a fost supusă comunitatea romă, aceştia se bucură de o reprezentare aproape din oficiu în instituţiile publice. Nu de alta, dar în majoritatea cazurilor s-au făcut concesii importante în ceea ce priveşte îndeplinirea unor condiţii pentru a ocupa funcţiile în cauză, de exemplu cele de studii. Zis şi făcut, mai toate instituţiile publice din judeţ au câte un om desemnat pentru a le apăra interesele romilor. Fie că vorbim aici de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean sau diferite primării. Până aici toate bune şi frumoase. Dar când vine vorba de apărarea şi promovarea intereselor unei comunităţi care trăieşte cu mult sub pragul sărăciei, unii reprezentanţi ai romilor demonstrează că nu se ostenesc. Nu puţine sunt cazurile în care primează interesul personal. În tot acest timp, semenii lor se zbat în sărăcie, devenind clienţi fideli ai statutului de asistat social permanent. Practic, romii au ajuns să trăiască într-un univers cu totul paralel faţă de restul populaţiei. Peste tot în judeţ aceştia trăiesc în zone periferice, izolaţi sau autoizolaţi. Copiii nu frecventează şcoala dintr-un amalgam de motive mai mult sau mai puţin obiective, în timp ce adulţii pichetează zilnic instituţiile de protecţie socială.

Ca şi o consecinţă firească, plătitorul de impozite se întreabă cam cu ce se ocupă ocupanţii funcţiilor de „consilier pe probleme de romi”. Nu de alta, dar viaţa romilor nu a cunoscut nicio îmbunătăţire. Nu prea s-a iniţiat, şi cu atât mai puţin promovat, vreo campanie de integrarea socială sau anti-discriminatorie. Scuzele sunt aceleaşi zi de zi: lipsa banilor. Este o scuză greu de acceptat, în condiţiile în care statul român, dar şi Uniunea Europeană, acordă finanţare pentru susţinerea comunităţilor defavorizate prin diferite proiecte. Dar până acum, chiar cu riscul de a supăra pe cineva, romii au fost ajutaţi prin programe implementate de cu totul alte persoane decât cele plătite în acest sens. Aşadar, această funcţie de consiliere a factorilor de decizie în problemele romilor nu este decât o altă formă fără fond, praf în ochii Europei. Un copil diform născut în urma presiunii occidentale. Şi toate acestea în numele conceptului de „discriminare pozitivă”, o preluare prost înţeleasă a conceptului american „affirmative action”. Care nu este decât o preluare formală a egalităţii în drepturi între indivizi. În România, şi implicit în Satu Mare, acest concept a fost deformat. Practic, totul s-a transformat într-o cutumă, în urma căreia suntem cu toţi obligaţi moral să oferim diferite forme de compensare în urma unor presupuse discriminări. O dilemă care nu îşi va găsi prea curând un răspuns, mai ales din cauza presiunii sociale la care sunt supuşi factorii de decizie.